De cele mai multe ori copiii refuza sa manance legume pentru ca nu au un gust la fel de placut ca cel al dulciurilor. Daca si tu intampini aceasta problema si vrei sa imbunatatesti savoarea legumelor servite copiilor si nu numai, aplica aceste idei practice care transforma rapid orice preparat.

Cu putina miere, sirop de artar sau zahar brun poti schimba complet gustul clasic al legumelor.

Gustul iti va aminti de prajiturile preferate, chiar daca de fapt vei consuma mai multe vitamine, minerale si fibre. Aceste idei te vor ajuta sa iti schimbi ordinea prioritatilor cand vine vorba de garnituri sau ceva bun la finalul mesei.

Idei care transforma legumele plictisitoare in deserturi delicioase:

Varza de Bruxelles cu sirop de artar
Aceasta tehnica ii va convinge pe copii ca varza de Bruxelles nu este atat de rea la gust precum cred. Adauga 2 linguri de sirop de artar peste varza, amesteca bine si rumeneste la cuptor. Cu siguranta nu vor respinge preparatul si il vei adora chiar si tu.

Vinete cu sos hoisin
Sosul hoisin este specific bucatariei chinezesti. Acesta se obtine din boabe de soia, otet, zahar si usturoi. Sosul este util pentru toate legumele in general, insa cel mai bine se potriveste cu vinetele. Pentru o savoare completa peste vinetele grilate sau la cuptor poti adauga si cateva cuburi de tofu pentru o cantitate mai mare de nutrienti.

Morcovi cu sirop de agave
Siropul de agave este folosit des pentru a indulci diferite bauturi. De asemenea, el este util si in cazul legumelor, in special a morcovului. Pentru ca este mai dulce decat zaharul, este indicata folosirea cumpatata a siropului. Amesteca 500 grame de morvoci feliati cu 3 linguri de sirop de agave si lasa la cuptor la foc mic. Morcovii glazurati pot inlocui cu succes un desert servit la finalul mesei.

Telina si pastarnac cu miere
Telina si pastarnacul nu sunt tocmai preferate in materie de gust. Taie radacinoasele in felii subtiri si amesteca-le cu miere, apoi rumeneste-le in tigaie timp de 15-20 de minute.

Legume ascunse in deserturi
O varianta simpla de a creste cantitatea de fibre este cea de a include legumele in aluaturile pentru clatite, negrese, prajituri, biscuiti sau briose.

Dovleac copt cu sirop de artar
De obicei toamna cel mai servit desert este dovleacul copt. Daca vei adauga si sirop de artar vei vedea ca va deveni rapid desertul preferat al copiilor.

Mousse de ciocolata si avocado
Daca te gandesti la un desert vegan, avocado este o alegere cu un continut ridicat de grasimi sanatoase si poate inlocui cu succes frisca sau smantana. Vei obtine o crema sanatoasa pe care o poti combina cu capsuni proaspete sau felii de mango.

Briose din cartofi dulci
Se poate ca briosele fara unt, ulei sau zahar sa fie la fel de gustoase? DA! Datorita unui ingredient la care nu te-ai fi gandit: cartofii dulci. La fel ca si bananele si sosul de mere, cartofii pot inlocui cu succes grasimile dintr-o reteta.

Sfecla rosie la mic-dejun
Adauga sfecla in aluatul de clatite si vei obtine un desert roz si pufos, iar daca mai adaugi si putin sirop de artar vei avea un mic-dejun complet.

Related posts