Cu o aroma fina, usor dulceaga, hasmatuchi denumit si „patrunjelul maestrilor culinari” nu te va dezamagi si va oferi mancarurilor tale o aroma deosebita.

Descriere

Hasmatuchi (asmatuchi, asmatui) este o planta erbacee, cu flori albe, bienala si face parte din familia Apiaceae, inrudita cu patrunjelul si morcovul. Florile albe, uneori galbui, sunt dispuse sub forma unor umbrelute in varful tulpinii.
Tulpina este una ierboasa, moale si ajunge pana la 70 cm in inaltime. Frunzele sunt de culoare verde, fragile si cu aspect lucios.
Poate fi confundat cu patrunjelul insa, hasmatuchi se distinge prin frunzele mai crete.

Provenienta si raspandire

Hasmatuchi este originar din zona Muntilor Caucaz si s-a raspandit in Europa Antica datorita armatelor romane.
In secolele trecute planta era foarte apreciata si folosita in bucatariile domnesti.

In zilele noastre, planta este cunoscuta mai mult in zona Moldovei.

In Europa de Vest, hasmatuchi este cunoscut ca „patrunjelul frantuzesc” sau „patrunjelul spaniol”.

Consum si beneficii

Frunzele de hasmatuchi reprezinta o sursa bogata de vitamina C, provitamina A si vitaminele B. Specialistii recomanda taierea periodica a frunzelor astfel incat planta sa nu se dezvolte prea tare, moment in care frunzele capata un gust amar.

Ca si in cazul patrunjelului, aceasta planta are nevoie de ingrijire atenta, propice fiindu-le solurile bine afanate si udate. Semanatul se poate face incepand cu luna martie pana in luna iunie. Primele plante rasar chiar la doua saptamani dupa semanat. Poate creste fara probleme si plantat in ghiveci.

Gustul este unul dulce si aromat, apreciat undeva intre patrunjel si anason. Se consuma in stare proaspata, adaugat in salate, sosuri sau omlete. In preparatele gatite, hasmatuchi se adauga la sfarsit pentru un adaos de aroma si prospetime.

Related posts